Apusuri o mie

Unul dintre cele mai frumoase momente ale zile pentru mine este apusul. Nu cred că mă pot simți mai liniștită decât în momentele acelea lente în care soarele coboară încet pe linia orizontului, topindu-se în mii de culori și nuanțe; totul în jur capătă liniștea firească naturii la venirea serii, aerul devine puțin mai răcoros decât pe timpul zilei, anunțând noaptea.

Când eram copil adoram să privesc apusurile de câte ori aveam ocazia. Obișnuiam să ies afară, singură, cu bicicleta, să mă rătăcesc prin locurile atât de bine știute, unde nu era picior de om-toți erau pe la casele lor, ocupându-se fiecare de treburile personale.

Mergeam acolo unde soarele se întâlnea cu pământul, unde începea să se ascundă către alte infinituri; mă opream, coboram de pe bicicletă, mă așezam pe iarba caldă încă, inspiram tot aerul acela călduț de primăvară ce legăna arbuștii, închideam ochii și lăsam lumina aurie să îmi încălzească fața. Zâmbeam, era pace.

Am același sentiment pe care îl aveam atunci când eram copil și acum; mă transpune oarecum în acele momente, în acele timpuri, deși fiecare apus arată diferit și se simte diferit; toate sunt de o frumusețe ireală cu siguranță.

Zilele trecute stăteam pe malul lacului și mă minunam de splendoarea pe care o aveam în față și mă întrebam dacă noi oamenii suntem conștienți oare de cât de norocoși suntem? Suntem oare conștienți de câtă frumusețe ne înconjoară și de cât de bincuvântați suntem să avem teatrul Universului jucându-si piesele doar pentru noi ?

2 Comments

Leave a Reply to Claudiu Lupu Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s