Va fi bine.

Mă simt ca într-un film. O variantă mai recentă a Cernobâlului, o catastrofă umană modernă, cu alte efecte desigur, dar într-o panică generală în care toți suntem prinși, fără să vrem. Totul pare atât de ciudat pentru noi, generația nouă, care nu a trecut prin niciun război, nicio revoluție, nicio febră tifoidă, noi cei care nu am trăit efectele vreunei explozii nucleare, ale holerei, gripei spaniole.

Noi n-am trăit ani de lupte infinite, fizice, n-am simțit repecusiunile psihice, n-am rămas fără membre sau auz, orbi sau șchiopi; noi suntem generația cu telefoane inteligente și comodități personale, cu storcătoare de fructe automate și mașini de mare viteză, cu un robot ce îți poate răspunde la toate întrebările, mai puțin la cele mai importante dinte ele. Noi suntem copiii științei, ai evoluției, ai medicinei; noi ne putem vedea și auzi la kilometrii distanță în timp real, putem zbura deasupra norilor, peste oceane ce păreau infinite în trecut; noi avem tot ceea ce toți strămoșii noștri doar au tânjit, și la care puteau doar să viseze, sau nici măcăr nu și-au imaginatt vreodată că vor exista.

Cu toate acestea, suntem neputincioși în fața sorții, în fața furtunilor vieții. Poate că de aceea suntem terorizați de situația prin care trecem. Cu toată știința noastră, cu toate realizările noastre de care suntem atât de mândrii, suntem neputincioși în fața situațiilor critice, în fața inevitabilului, dar așa a fost dintotdeauna, nu e ceva nou. Totul pare mult mai ciudat pentru noi, pentru comoditatea noastră cu care suntem atât de obișnuiți. Abia acum putem simți o mică parte din ce au simțit părinții și bunicii nostri într-o situație de criză; putem simți panica și frica. Frica pentru noi înșine, pentru cei din jur pe care îi iubim.

Mărturisesc că la început am fost destul de sceptică în privința noului COVID-19. M-am gândit că e doar o exagerare generală, o stare de teroare mai mult impusă, însă cu siguranță începe să devină din ce în ce mai serioasă toată situația. Zi de zi apar noi cazuri, noi decese, noi știri. Începe să semene cu un jurmal de război. Știu, sună trist, sună înfricoșător, dar cam așa este adevărul de cele mai multe ori. E o perioadă de criză în care toți suntem implicați, nu știu dacă e sau nu mai liniștitor, într-un fel poate e. Ar fi fost mai ușor de stopat dacă era la un nivel mai mic, însă din nefericire s-a extins la nivel global.

Aș vrea ca toți să ne trezim într-o zi cu vești bune, cât mai bune și cât mai curand. Aș vrea ca toată nebunia aceasta să se oprească și totul să revină la normla, cu toții să revenim la viețile noastre. Aș vrea să ne aducem aminte de ea doar în treacăt. Într-o zi, curand, așa va fi.

Eu știu că va fi bine, că vom trece și peste asta. Acum mai mult decât niciodată trebuie să ne păstrăm optimismul, și să respectăm desigur toate măsurile de siguranță. Nu știm cât va dura situația, însă va avea un sfârșit într-un final; am trecut prin atâtea, suntem atât de încercați de toate nenorocirile, încât știu sigur că putem trece și peste asta.

2 Comments

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s