Road trip to Key West

Eram cu Mona pe terasa noastră de la etajul doi, în Miami. Era în timpul asfințitului, cea mai frumoasă oră din tot timpul zilei; soarele cobora încet către linia orașului. Weekend-ul se apropia încet încet de noi ,și am zis, de ce nu, hai să facem și noi o mică nebunie, să mergem până în Key West, la câteva ore distanță. Ne-am hotărât repede asupra detaliilor și l-am luat și pe Victor cu noi, colegul ei de la muncă.

Am plecat de dimineață, am mers la el acasă întâi; a apărut într-o cămasă înflorată și pantaloni asemănători- era ce trebuie pentru destinația noastră. Am condus timp de ore bune, într-o parte și alta a drumului era doar oceanul pe o bună distanță a autostrăzii; am trecut și pe lângă Key Largo și Islamorada, însă am fi pierdut prea mult timp dacă am fi trecut și pe acolo…aveam doar 2 zile la dispoziție; șoseaua era pur și simplu interminabilă, doar albastru într-o parte și în celălată. Stăteam și mă gândeam oare cât de dificil a fost să se construiască o șosea kilometrică în mijlocul oceanului indefinit? Nu a fost lucru simplu în orice caz.

Orașul mi-a s-a părut okay, mâncare la tot pasul (delicioasă), extrem de mulți turiști, toți stând la coadă și îngrămădiți să facă poză cu monumentul ce marchează cel mai sudic punct al statului Florida (altfel spus, o piatră cu o ancoră atașată de ea). Este foarte populat, destul de aglomerat pentru un orășel insular, multe biciclete și motociclete, mașini mai puține, ceea ce este super okay, din punct de vedere al sustenabilității. Multe magazine, magazinașe și chioșcuri cu suveniruri și acareturi, galerii de artă, ceea ce mi s-a părut foarte tare. Chiar am trecut pe lângă unul în care o tipă era așezată la fereastra galeriei respective și picta în timp real, mi s-a părut foarte interesantă ideea.

Dezamăgitoare au fost plajele, prost ingrijite, cu un miros urât și puțin neglijate, poate era și perioada anului în care se adună foarte multe alge la mal (am mers prin martie), erau la fel și pe plajele din Miami, doar că mult mai bine îngrijite. Am mers totuși la una dintre ele și am încercat să ne bălăcim puțin, nu prea am reușit- măcar ne-am bronzat.

Pe seară am mers la un restaurant tipic american (foarte ingenios, știu), apoi ne-am plimbat pe străzile pline de oameni, fiecare căutând ceea ce avea nevoie, material sau nu…localurile vuiau de zgomote, de muzică sau de șoapte. Am vizitat și centrul vechi al orașului, o piață mică, pietruită rudimentar, cu o corabia ce servea drept monument drept în centru; pe malul înalt se zăreau luminițe ce sclipeau din cealaltă parte a orașului unde mereu e bucurie.

Cu foarte puține ore de somn, am plecat spre Miami a doua zi dimineată, cât încă era întuneric; eram singura mașină de pe tot podul respectiv la ora aceaa a dimineții, în jur nu erau nicio lumină, doar cele de la mașină, eram în mijlocul oceanului imens. Era destul de liniște, cu toate că este destul de populat, pe străduțele lăturalnice se simțea aerul solitar de insulă; poate că și vietățile acvatice de pe lângă docuri se întrebau oare ce-i cu zarva noastră?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s