Clandestina a Mìami

Mi-e dor. Mi se face mereu dor, dar intr-un fel m-am resemnat cu gândul că “trebuie” să mi se facă dor. Nu cred că aș putea să uit vreodată apusurile atât de fermecate, atmosfera atât de caldâ și primitoare din toate punctele de vedere, zâmbetele oamenilor de pe stradă, atât de veseli, parcă fără motiv.

Nu știu dacă voi putea uita palmierii ce se unduiau lin in briza oceanului, fără stres și griji; sau nisipul atât de fin de pe fundul oceanului, în timp ce îmi afundăm picioarele adânc în apa clară, limpede, atât de încântătoare: sau valurile care spărgeau la mal, în mici și multe gânduri, liniștitoare și terapeutice.

Ce poate fi mai liniștitor decât apusul pictând zările înroșite privit de pe malul nisipului alb, izbit cu pasiune sălbatică de către apele înspumate?

Mi-e dor de pielea mereu bronzată, de farmecul nopții ce părea că deși ajunsă, nu dormea…Nu o lăsam noi să doarmă, o țineam trează, sub clar de lună și pe muzică veselă, ritmată, nu cumva să se facă dimineață și să rămânem fără amintiri…

Zilele treceau repede, agale, exact ca într-o vacanță. Chiar și in cele mai triste momente, după un înot zdravăn, la ceasul asfințitului, când cerul e argintiu iar apa este mercur lichid, nici problemele nu ți se mai par așa mari. Nici tu, nici ele. Acolo, in oceanul infinit, ești mic, mic, un fir de nisip in universul imens. Ce mai e o supărare dacă pui problema așa?

Adoram să stau seara pe plajă. Să privesc ultima urmă din zi cum se scurge către adâncurile pământului, mergând către alte meleaguri, tot mai îndepărtate. Să simt adierea vântului cald, imediat cum ieșeam din apă, târziu… după ce luna se zărea pe cer și începeam să nu-mi mai zăresc umbra. Îmi simțeam părul ud pe spate, cum se împărțea autonom in șuvițe subțiri, ondulându-se ușor in bucle mici.

Inspiram in plămâni adânc, adânc aerul sărat, voind parcă să păstrez in mine, pentru totdeauna tot oxigenul pe care puteam sa îl rețin, să mă incarc cu energia aceea minunată și binefăcătoare. Mă simțeam vie, nouă, mintea îmi era eliberată de orice gânduri grele. Eram doar noi trei, eu cu oceanul și universul.

P.S: Miami is not a place, it’s a feeling! 🌞

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s